dorinte indeplinite

Natura umana este de asa fel incat apreciem mai mult ceva ce nu mai avem. Suntem cu cineva, dar nu suntem multumiti indeajuns de acea persoana, dar dupa ce ne despartim de ea, ajungem sa tanjim de dorul acesteia... Copii fiind ne dorim sa crestem mai repede, crestem si am face orice sa redevenim copii.
In mare parte din copilaria mea cea mai mare dorinta mi-a fost sa cresc mai repede, sa ma duc la faculate si sa lucrez pentru a ma intretine sigura... Crescand si vazandu-ma in fata faptului implinit, mi-am dat seama ca este mai mult decat greu.
Am dat bacul, iar cand am vazut rezultatele m-am asezat pe scarile liceului uitandu-ma in jur si ma gandeam ce voi face de acum incolo, dorinta fiindu-mi indeplinita trebuia sa stiu sa o pun in valoare, dar nu a fost asa... m-am simtit singura pe un camp unde prin propriile-mi puteri trebuia sa contruiesc o metropola, pentru ca de la viata nu-mi doream si nu imi doresc putine... Am realizat ca acest lucru nu se face simplu... Si am pornit in cautarea materialelor in constructia marelui oras numit viata mea...
M-am inscris la o facultate pentru a invata sa fiu mai buna in arta cuvintelor, si m-am angajat pentru a ma intretine singura... Si nu este asa cum imi imagiam eu in timpul orelor de la scoala... Este cu mult mai greu si cu toate astea nu voi renunta... pentru ca imi doresc indeplinirea unei alte dorinte: sa merg pe tocuri tinand in palme marele oras construit de mine.

Iubesc ceea ce sunt, iubesc libertatea pe care o am... iubesc schimbarea.
Am inceput postarea printr-un cuvant greu de definit, complicat chiar... Pentru ca apoi sa pot defini acest lucru intr-un mod propriu.
Iubesc ceea ce sunt prin faptul ca sunt frumoasa, pentru ca vad asta in privirea multora, pentru ca stiu sa privesc lucrurile intr-un mod care sa le faca placute indiferent daca sunt sau nu, pentru ca vantul bate ca sa-mi mangaie obrajii, pentru ca iubesc lumea, pentru ca imi pasa de ce se intampla in jurul meu. Iubesc ceea ce sunt si totusi mi-e frica de narcisismul meu, de faptul ca as putea ramane singura din cauza arogantei mele, de faptul ca vantul ar putea sa ma imbolnaveasca, de faptul ca lumea m-ar putea ura si ca intr-o zi nu imi va pasa de ce se intampla in jurul meu. Ma iubesc prea mult pe mine ca sa pot iubi pe altcineva.
Iubesc libertatea pe care o am pentru ca sunt tanara, pentru ca pot zambi oricui, pentru ca imi place sa flirtez, pentru ca ceea ce fac nu e niciodata rau, pentru ca mama e cea mai buna prietena a mea, pentru ca stau la cafea si fumez cu sora mea.
Iubesc libertatea pe care o am si mi-e frica de faptul ca voi imbatrani si voi fi singura, de faptul ca nu voi mai putea zambi, de faptul ca ceea ce fac poate fi rau, de faptul ca mama intr-o zi nu va mai fi, de faptul ca sora meaa nu va mai putea fi langa mine mereu. Si toate aceste lucruri ma fac sa ma indoiesc de faptul ca imi doresc cu adevarat o relatie serioasa.
Iubesc schimbarea, pentru ca imi place ceea ce inseamna nou, pentru ca ce e nou inseamna la moda, pentru ca ma inventez zilnic, pentru ca ma plictiseste culoarea parului, pentru ca imi place sa descopar, pentru ca ma plictisesc intr-o relatie. Iubesc schimbarea si totusi mi-e frica de faptul ca ceea ce nou ar putea sa nu fie bine, pentru ca ce e la moda ar putea sa nu-mi mai vina bine, pentru ca mi-as putea strica parul, pentru ca ceea ce descopar ar putea sa ma afecteze, pentru ca voi ramane singura si niciodata nu ma voi putea adapta unei relatii. Ideea de schimbare m-a speriat destul de tare incat nu am fost in stare sa pastrez o relatie, atunci cand am simtit ca ma atasez prea mult am terminat, pentru ca nu stiu cum e sa imparti timpul, banii, visele, problemele cu o persoana, pentru ca mi-e frica sa aflu acest lucru.
Prin ceea ce am scris am vrut sa accentuez faptul ca sunt dezorietata, pentru ca ceea ce iubesc ar putea sa nu fie bine... Ar putea sa ma transforme mai tarziu intr-o batranica la 70 de ani, singura cu o cariera impecabila si cu multe poze pe perete ce au ca dovada faptul ca a fost adimirata de multa lume.

din fiecare experieta inveti lucruri noi...

cum spuneam si in postarea trecuta, intradevar e bine sa faci greselile tale petru ca asa vei invata mai multe... eu le-am facut si stau sa ma gandesc, am invatat eu oare ceva din ele? puteam eu sa tin cont de sfaturile prietenilor mei si sa nu mai fac acele greseli?
Raspunsul este "da, puteam", puteam face asta, dar ramaneam chinuita de intrebarea "ce'ar fi fost daca?" ... una din cele mai chinuitoare intrebari cand vorbesti cu tine...
la ce ma refer cand spun ca am gresit?
La amicitia dintre mine si A. ... eram pe punctul de a deveni ceea ce nu-mi doresc... si sunt la fel de aproape de punctul in care nu ma pot opri...
Am multe sa povestesc, am creat acum un brain-storming si nu stiu cu ce pot incepe...
Se pare ca amicitia dupa o relatie nu merge, intodeauna intr-o astfel de situatie cineva sufera... si observ ca s-a hotarat sa nu mai vorbim... a intrat un prieten de al lui pe mine l-am intrebat ce mai face A., pentru ca orice ar fi, imi pasa... vreau sa aud ca e bine...
Ridic telefonul, il caut in agenda vreau sa apelez... si ma opresc... vreau sa stiu ca e bine... dar e mai bine sa nu stiu de la el... daca as face asta as continua ceva ce trebuia oprit de mult...
Tind sa cred ca multe persoane au facut greseala asta cu mine... si nu era oke... stiu ce inseamna sa fii sunat de fostul iubit, relatie pe care tu ai incheiat'o, nu el... iar el continua sa te sune... stiu cat este de deranjant... din acest motiv eu nu il voi mai suna pe el... nu vreau niciodata, ca numarul meu sa fie privit cu dispret pe telefonul cuiva... Asa ca, am invatat sa ma controlez...
Plus ca visez la o alta viata... si nu mi-am pierdut ideea ca o persoana dispare din viata noastra pentru ca va aparea altcineva... dupa aceasta ideea mi-am ghidat viata pana acum... dar ajungi la o varsta la care iti doresti ca persoana pe care tocmai ai gasit'o sa nu mai dispara niciodata din viata ta, pentru ca nu iti mai doresti pe altcineva... iti doresti ca persoana din prezent sa existe si in viitor...Dar, hai sa nu disper am 19 ani si nu am ajuns la varsta la care sa fiu atat de senila incat sa nu imi gasesc perechea cu care sa imi impart pensia...

ceea ce simti tu conteaza, nu ceea ce cred altii...

mi s-a atras atentia ca voi deveni asemenea unor persoane care mie imi displac datorita pozitiei lor in ceea ce privesc relatiile... m-a speriat si m-a pus pe ganduri... intradevar eu pic pe ganduri cam des... dar sa va explic de ce aceste doua persoane imi displac din acest punct de vedere... "displac" e cam mult, sa spunem ca le compatimesc... aceste doua persoane, sunt doua fete ce au terminat relatia cu iubitii lor fara sa-si doreasca, insa nu au acceptat aceasta situatie si au continuat sa se intalneasca cu fostul prieten, ba chiar sa aibe o viata sexuala activa cu ei... in schimb relatia nu exista... si ele au ajuns la acest compromis doar pentru ca tin prea mult la ei... si refuza ideea de a nu ii mai avea aproape... desi sunt tratate cu lipsa de respect.
Tind sa cred ca nu voi deveni asemenea lor, pentru ca ma iubesc destul de mult, iar un asemenea lucru m-ar face sa-mi pierd increderea in mine total... Poate ma aseman lor, dar voi sti sa ma opresc atunci cand trebuie, si atunci cand ma voi opri o voi face daca simt ca nu sunt respectata...
A. m-a respectat, si atunci cand a simtit ca vrea sa puna punct mi-a zis, acest lucru l-am apreciat, am suferit dar nu din vina lui, nu a fost vina lui ca exista si ca ne-am intalnit... poate ca vina lui a fost pentru ca s-a comportat prea frumos, lucru ce m-a facut sa ma atasez de el foarte repede... de aceea atunci cand ne-am intalnit l-am salutat, pentru ca il respect, iar atunci cand m-a sunat i-am raspuns pentru ca este imposibil sa nu tii la el... cine imi spune ca sunt slaba pentru ca inca ma intalesc cu el, o spune pentru ca acele persoane nu il cunosc asa cum il cunosc eu...
si de unde stiu persoanele din jurul meu ce este bine pentru mine? de unde stiu ele ca A. nu este ceea ce pare?
Nu stiu! dar vor sa intre in lumea ta, sa para interesate de viata ta, dar in fond nu putem decide singuri daca o persoana ne face sa fim fericiti sau tristi? nu stim noi singuri ce este cel mai bine pentru noi?
nu pot face nimic in aceasta privinta, lumea va continua sa vorbeasca, sa dea sfaturi nestiind ca ceea ce traiesti in momentul respectiv reprezinta decizia ta ce te face sa fii sigur pe tine, ca ai control asupra ta.
Eu consider ca fiecare are viata lui, ce ar trebui traita de sine si nu de altii, viata in care iei decizii bune sau rele, iar atunci cand ai gresit a fost greseala ta, si nu a altuia, ce s-a considerat superior tie si a luat decizii asupra vietii tale.
Iar atunci cand ai gresit, si "un sfatuitor" iti da replica "ti-am spus eu!" sa nu iti para rau... atunci ai invatat ceva, din acea greseala ai invatat cu siguranta mai mult decat din sfatul bun sau nu al persoanei respective... pentru ca stiti prea bine ca ne e mult mai usor atunci cand invatam din propriile noastre greseli.
in concluzie... trebuie sa facem ceea ce simtim, pentru ca viata este doar una si nu trebuie traita sub umbra intrebarii "ce ar fi fost daca?".

ONE LEVEL TV ( TV ONLINE) www.onelevel.my1.ru

Intra pe www.onelevel.my1.ru si ai cele mai noi clipuri in exclusivitate zi de zi !!

i'm sure about me

nu am mai scris de mult... pentru ca nu mai am net si pentru ca sunt in perioada bacului... dar imi este dor sa va povestesc despre viata mea...

in perioada asta in care nu am mai scris s-au intamplat foarte multe... 

Am intalnit persoane interesante cu care mi-am petrecut foarte mult timp... C. este una din ele... Intr-un timp foarte scurt am ajuns sa ne cunoastem foarte bine... si am avut enorm de mult de invatat de la el... Este genul de persoana cu care poti vorbi despre orice... si asta am si facut... ne-am povestit enorm de multe lucruri...ne-am facut propriile reguli... una din ele si cea mai importanta este ca nu avem voie sa ne indragostim unul de celalalt... de ce? Pentru ca am strica o relatie care este mai presus de asta... Suntem constienti ca o relatie nu ar dura, si ar strica ceea ce este acum...

De ce consider ca este ceva special?

Am ramas intr-o seara fara curent... l-am sunat cand era cu doua tipe, plangand ca am ramas fara curent si in cateva minute a venit la mine... si imi spune cand ajunge ca trebuia sa'si petreaca noaptea cu una din ele... dar a trecut peste si am stat toata noaptea si am povestit... toata noaptea la modul de la 10 p.m. pana la 4 a.m. ... ce am povestit? despre orice...

exista persoane in viata care nu trebuie sa existe langa tine de mult timp ca sa poti avea incredere in ele... persoane in fata carora te poti deschide fara sa iti fie teama... el este una din acele persoane...

ce s-a intamplat cu A.?

A aparut din nou in viata mea.. mi-a dat inca o data lumea peste cap... si nu ma simt prea bine... Vorbim mult, la telefon... ne intalnim... si sunt atat de nanaca, incat ii povestesc tot si vorbesc cu el despre orice... desi mi-e frica... mi-e frica de faptul ca nu il cunosc... mi-e frica de ideea de a ma pierde din nou, desi incerc sa fiu mai ponderata... Desi inca imi trezeste aceleasi sentimente, pentru mine A. nu mai este acelasi lucru... Nu mai este un inger, nu mai este copilul care ma facea sa am fluturasi in stomac, A. este doar cel care m-a facut sa sufar si m-a facut sa pierd increderea in lume, in mine... 

Ce e mai bine? Sa ai pe cineva langa tine cu riscul de a suferi? sau sa fii singura?

Raspunsul meu? sa fii singura... sa fii tu cu tine, sa te gandesti numai la tine si la viitorul tau... printul pe cal alb nu exista, si daca exista nu trebuie sa il cauti in persoana care te-a facut sa suferi... pentru ca el nu te va face sa suferi, el va sti ce este bine pentru tine... pentru voi...

s-a terminat

Am o multime de lucruri de povestit, lucruri din care sper ca voi sa invatati mai multe ca mine, sa evitati suferinta… V-am oferit relatia mea cu A. pe blog pentru ca vroiam sa va impartasesc bucuria mea… V-am scris cum l-am cunoscut, cand si cum l-am sarutat prima oara, cat de mult ma fascineaza si cat de indragostita sunt… In tot timpul asta am petrecut momente superbe alaturi de el… pe zi ce trecea el ma fascina tot mai tare, fluturii nu isi pierdeau intensitatea ci invers… Ne-am prezentat unul altuia prietenii, ne-am spus secrete, ne-am promis ca mai presus de toate vom fi cei mai buni prieteni, am dormit impreuna, ne-am vegheat somnul unul altuia, ne-am jucat, ne-am alintat…
Aseara s-a schibat totul brusc, fara motiv, povestea mea cu el s-a terminat fara a-mi oferi macar un motiv, o explicatie… in cateva minute s-a dus totul… de ce spun in cateva minute? Pentru ca totul era ok ca de obicei, trebuia sa iesim in oras, iar in cateva minute s-a schimbat… 
Nu stiu ce sa va zic… nici eu nu stiu motivul… chit este ca nu mai suntem impreuna… Si daca va intrebati daca sufar… raspunsul este “da” … sufar pentru ca mi-am oferit viata pe tava unui strain care mintea frumos… care mi-a promis prietenia si mi-a cerut incredere… i-am oferit tot… El e cel care a reusit sa intre in viata mea cand eu nu vroiam pe nimeni… mi-a dat lumea peste cap… 
Ce e mai trist? Ca am fost atentionata ca A. nu este copilul sensibil pe care il vad eu, iar cand mi se spuneau lucrurilea astea eu intorceam spatele persoanelor respective, si le spuneam ca nu ma intereseaza parerea lor pentru ca eu déjà o am pe a mea… credeam ca lumea e rea… si pe masura ce eram atentionata eu mai rau ma implicam intr-o relatie fantoma, care exista doar in mintea mea… 
Vina este a mea, pentru ca sunt o copila naiva… Dar de ce a trebuit sa profite el de naivitatea mea? Acum mi-am dat seama ca povestile de dragoste ale copilariei mele sunt doar povesti, lipsite de o baza reala, si ca nu exista dragoste la prima vedere ci doar iluzia…